CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 77 / 2012

Dosar nr. 63 / 2012

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice

Analizând proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.17 din 30.01.2012,

CONSILIUL LEGISLATIV

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit preambulului, situaţia extraordinară şi de urgenţă constă în necesitatea transpunerii în legislaţia naţională a prevederilor unor directive europene, iar neadoptarea unor asemenea măsuri, poate duce, într-un final la deschiderea procedurii contencioase în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

2. Analizat din perspectiva dreptului Uniunii Europene, proiectul îşi propune transpunerea Directivei 2009/136/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009, de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice şi a Regulamentului (CE) nr.2006/2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului, în scopul armonizării legislaţiei interne cu reglementările impuse de evoluţia dreptului Uniunii Europene.

Precizăm că, la nivelul dreptului european, regimul juridic privind reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice este asigurat, în principal, prin intermediul unui pachet juridic constituit din 5 directive, racordate şi articulate, care definesc un domeniu complex, tangent mai multor aspecte juridice, ce includ atât protecţia datelor personale, cât şi libera circulaţie a serviciilor şi a persoanelor în spaţiul european, după cum urmează:

-Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora ( directiva privind accesul);

-Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind autorizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice (directiva privind autorizarea) ;

-Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice (directiva cadru);

-Directiva 2002/22/CE privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice (directiva privind serviciul universal);

-Directiva 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice (directiva asupra confidenţialităţii şi comunicaţiilor electronice).

Având în vedere dinamica domeniului, determinată în special de progresele tehnologice specifice acestei zone, regimul juridic al acestuia este supus unor revizuiri periodice din partea Comisiei, în scopul asigurării unei gestionării unitare şi eficiente cu atât mai mult cu cât legislaţia nu impune restricţii în ceea ce priveşte mijloacele tehnice utilizate pentru realizarea conexiunilor de date la reţeaua publică.

În acest context, Directiva 2009/136/CE completează regimul juridic stabilit de directiva cadru, în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor accesibile publicului, printr-o concurenţă legală de opţiuni efective, precum şi prin includerea unor dispoziţii referitoare la utilizatorii finali şi la aspecte ce ţin de echipamentele terminale. Directiva stabileşte, în acest sens, drepturile utilizatorilor finali şi obligaţiile corespunzătoare întreprinderilor care furnizează reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

3. Din perspectiva dreptului intern, precizăm că, până în prezent, reglementările de principiu, incluse în directivele menţionate, au fost transpuse în legislaţia naţională de o manieră similară cu cea prezentată de dreptul european, în sensul că există un set de acte normative interne racordate şi articulate între ele, care au preluat dispoziţiile europene menţionate şi au asigurat un cadru juridic unitar şi compatibil cu cel al statelor membre.

Prezentul demers legislativ propune modificarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor, modificare impusă de faptul că Directiva 2002/58/CE - ce a stat la baza elaborării acestei legi - a fost amendată prin intermediul Directivei 2009/136/CE.

Din analiza textului proiectului se reţine că au fost preluate anumite aspecte ce ţin de asigurarea regimului de protecţie al datelor cu caracter personal, dar semnalăm faptul că reglementarea propusă are un caracter general şi nu prezintă concizia din textul directivei (printre altele, de ex. nu se regăsesc definiţiile şi nici elemente ce asigură protecţia persoanelor cu handicap).

Pe de altă parte, fără a ne pronunţa cu privire la atribuirea de competenţe organismelor interne, semnalăm faptul că sintagma generică „autorităţi naţionale” - utilizată de altfel în toate actele normative europene - nu implică în mod automat ideea că statele membre trebuie să identifice mai multe structuri competente într-un domeniu. Apreciem că, în acest caz, formularea subiectului la plural este determinată de faptul că se face trimitere la autorităţile din cele 27 de state membre.            

4. Referitor la modalitatea de reglementare prin ordonanţă de urgenţă, semnalăm că potrivit prevederilor art.115 alin.(6) din Constituţie, „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. Restricţia de ordin material impusă Guvernului de a nu adopta ordonanţe de urgenţă care să afecteze drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie ţine de nuanţarea termenului „afectare”. În această privinţă, doctrina s-a pronunţat că sensul acestui termen în contextul dat este de „prejudiciere” sau „lezare”, astfel încât ordonanţele de urgenţă nu pot fi emise dacă au efecte restrictive, dăunătoare, vătămătoare în ceea ce priveşte drepturile fundamentale.

De asemenea, înţelesul verbului „a afecta” a fost explicat de Curtea Constituţională prin Decizia nr.1189/2008, care a precizat că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează”, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin” şi că verbul "a afecta" este susceptibil de interpretări diferite. Din punctul de vedere al Curţii, urmează să se reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „a leza”, „a antrena consecinţe negative””.

Astfel, urmează a se analiza dacă, prin prezentele intervenţii legislative privind prelucrarea datelor cu caracter personal, nu se afectează dreptul la viaţă privată.

Totodată, menţionăm că, până în prezent, Legea nr.506/2004 a suferit intervenţii legislative numai prin lege.

5. La pct.3, în acord cu normele de tehnică legislativă, textul normei de abrogare trebuie reformulat, astfel:

„3. La articolul 2 alineatul (1), litera e) se abrogă.”

6. În partea dispozitivă a pct.4, expresia „litera h)” trebuie redată abreviat sub forma „lit.h)”.

7. La pct.5, în textul propus pentru alin.(2) al art.2, semnalăm că Ordonanţa Guvernului nr.34/2002, precum şi Legea nr.304/2003 au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr.111/2011, astfel că trimiterea la aceste acte normative trebuie eliminată.

Totodată, deoarece Legea nr.365/2002 privind comerţul electronic a fost republicată, trimiterea la acest act normativ trebuie să se facă, astfel: „Legea nr.365/2002, republicată.”

8. La pct.7, referitor la textul propus pentru art.3¹, pentru unitate în redactare cu actul normativ de bază, este necesar ca redactarea să respecte specificul actelor normative ale căror articole au denumiri marginale, urmând ca marcarea să se facă prin cuvântul „Articolul 3¹” şi prin precizarea expresă a denumirii acestuia, inserate deasupra textului propus, după redactarea utilizată la pct.6, 14 şi 16.

9. La partea dispozitivă a pct.9, este necesară reformularea textului, astfel:

„9. După alineatul (5) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(5¹), cu următorul cuprins:”.

10. La pct.16, pentru rigoarea redactării, abrevierea din debutul părţii dispozitive, respectiv, „Art.13...”, trebuie redată in extenso „Articolul 13...”.

11. La textul propus la pct.15 pentru alin.(3) al art.12, pentru uniformitate în redactare, este necesar ca în final să fie inserat termenul „republicată”.

PREŞEDINTE

dr. Dragoş ILIESCU

Bucureşti

Nr.77/30.01.2012